73 de companii din construcții și-au înscris 360 de angajați în programul de formare gratuită prin ”DigiConstruct - Competențe digitale pentru industria construcțiilor (SMIS 143383), implementat cu succes de FPSC.
Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) a venit în 2023 în sprijinul firmelor de construcții, proiectare, producție de materiale de construcții, oferindu-le cursuri de formare gratuită prin proiectul ”DigiConstruct - Competențe digitale pentru industria construcțiilor (SMIS 143383), proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.
Cei 360 de angajați din construcții au beneficiat de cursuri cu adresabilitate specifică sectorului (Building Information Modeling) și adresabilitate generală (Protecția Datelor cu Caracter, Business Intelligence, Comunicare în mediul digital, Lucrul de acasă pe platforme digitale sau Cybersecurity pentru angajați).
”În mai puțin de 5 luni am atins recordul de a înscrie 73 de companii în proiect și de a cursa 360 de angajați. Iar în 6 luni și jumătate de la începerea proiectului am străbătut 9000 de km în cadrul Caravanei DigiConstruct, al cărei obiectiv principal a fost acela de a promova cursurile. 21 de orașe din 7 regiuni de dezvoltare ne-au adus față în față cu 700 de reprezentanți din construcții, interesați de procesul de digitalizare. Le mulțumim tuturor companiilor care au avut încredere în acest proiect și s-au înscris, le mulțumim angajaților care au urmat cursurile noastre cu multă consecvență, le mulțumim participanților la mesele rotunde din cadrul Caravanei, partenerilor noi și vechi care ne-au sprijinit în demersurile noastre și nu în ultimul rând mulțumesc echipei DigiConstruct pentru tot efortul depus și pentru rezultatele de excepție. Ne-am atins indicatorii în proporție de peste 100%, în mai puțin de 9 luni, iar acest lucru a fost posibil doar datorită echipei sudate și performante pe care am avut-o.” ne-a declarat dna Adriana Iftime, manager proiect în cadrul DigiConstruct și director general al FPSC.
Mai mult informații: https://digiconstruct.ro/
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020