România, reprezentată de Cluster TEC la EU–South MED Matchmaking Event din Cairo
În perioada 16–18 iunie 2025, Cluster TEC a participat la EU–South MED Matchmaking Event, un eveniment strategic organizat de Comisia Europeană, prin European Cluster Collaboration Platform (ECCP), în Cairo, Egipt.
Evenimentul a avut loc în contextul a două expoziții internaționale majore – Big 5 Construct Egypt și Egypt Infrastructure & Water Expo – și a reunit reprezentanți ai unor organizații de tip cluster, IMM-uri, autorități și entități de suport din Uniunea Europeană, țările programului COSME, precum și din regiunea South MED: Egipt, Maroc, Algeria, Tunisia, Iordania, Liban și Palestina.
Rodica Lupu, director general al Clusterului Technology Enabled Construction – TEC, a reprezentat România în cadrul evenimentului, susținând prezentări despre activitatea clusterului în cadrul unei sesiuni dedicate infrastructurii și apei, precum și în cadrul sesiunii oficiale de pitching a delegației europene.
Evenimentul a urmărit facilitarea colaborărilor de tip:
- Cluster to Cluster (C2C) – între organizații din diferite țări;
- Cluster to Business (C2B) – între clustere și companii;
- Business to Business (B2B) – între IMM-uri interesate de internaționalizare.
Au fost organizate sesiuni de prezentări, discuții tematice și întâlniri bilaterale, menite să sprijine conectarea actorilor din ecosistemele de inovare european și sud-mediteranean.
Vizite și activități relevante pentru ecosistemul inovării
- Vizită la Innovation, Entrepreneurship and Competitiveness Centre (IECC) – Nile University, un centru activ în sprijinirea startup-urilor și colaborării universitate–industrie;
- Turul Smart Village din 6th October City, un hub tehnologic care găzduiește universități, centre de cercetare și spații de coworking;
- Întâlnire oficială la sediul Federation of Egyptian Industries (FEI), cu prezentări despre oportunitățile și provocările industriei egiptene;
- Participare activă în cadrul expozițiilor Big 5 Construct și Egypt Infrastructure & Water Expo, cu vizite la standuri, seminarii tematice și zone de networking.
Noi oportunități de colaborare
Pe durata evenimentului, Clusterul TEC a încheiat un acord de colaborare cu un cluster din Maroc, care reunește aproximativ 200 de companii membre. Obiectivul principal este organizarea de delegații reciproce în următoarele 12 luni, pentru stimularea parteneriatelor comerciale și tehnologice în regiune.
De asemenea, a avut loc o întâlnire informală cu George Petrușan, ministru-consilier în cadrul Ambasadei României în Egipt, în cadrul căreia s-au purtat discuții privind:
- climatul economic egiptean;
- potențialul pentru investiții românești;
- oportunitatea de a organiza o delegație oficială românească în Egipt, cu sprijin pentru conectarea la comunitatea de afaceri locală.
Clusterul Technology Enabled Construction – TEC a fost promovat ca exemplu de bună practică în colaborarea între cercetare, industrie și administrație, dar și ca actor activ în digitalizarea construcțiilor și infrastructurii.
Participarea la eveniment a contribuit la consolidarea vizibilității internaționale a ecosistemului românesc de inovare și a deschis calea pentru noi parteneriate în regiunea mediteraneană extinsă.
Evenimentul a subliniat potențialul colaborativ dintre clusterele europene și cele din Africa de Nord și Orientul Apropiat, într-un moment în care inovarea și internaționalizarea devin pârghii-cheie pentru dezvoltarea economică sustenabilă.